BT atrage 500 de milioane de euro de la investitori
24 aprilie 2023 Timp de citire 2:00 minute
Banca Transilvania a vândut vineri, 21 aprilie a.c., obligațiuni de 500 de milioane de euro, în cadrul unei emisiuni suprasubscrise în doar câteva ore, investitorii plasând ordine de peste 850 de milioane de euro. Peste 80% din totalul emisiunii a fost subscrisă de investitori internaționali din aproape 20 de țări. Au subscris oferta 80 de investitori - fonduri de investiții, instituții financiare, fonduri de pensii, bănci comerciale și centrale, precum și companii de asigurare, BERD fiind investitorul ancoră, cu 90 de milioane de euro.
Emisiunea de obligațiuni marchează debutul Băncii Transilvania pe piața internațională și este prima, ca anvergură, din Europa, după turbulențele care au marcat domeniul bancar internațional în luna martie a.c.
Succesul emisiunii - într-un timp record și suprasubscrisă consistent - într-o perioadă în care piețele își revin după o lună martie grea, ne arată încrederea investitorilor externi în BT, în strategia și perspectivele ei, precum și în România. Este un pas mare, deschizând drumul pentru tranzacții similare în sistemul bancar din țara noastră. Sumele atrase vor fi asimilate fondurilor proprii și datoriilor eligibile MREL. Emisiunea face parte din planul de creștere BT prin menținerea ritmului accelerat de finanțare a economiei și a României– declară Ӧmer Tetik, Director General, Banca Transilvania.
Emisiunea constă în obligațiuni senior non-preferențiale cu maturitatea de 4 ani, la un randament de 9%/an și este listată la Euronext Dublin (ISIN XS2616733981).
Coordonatorul emisiunii (Global Coordinator a fost Morgan Stanley, iar dealerii (Co-Managers), BT Capital Partners și ING Bank, selectați de Banca Transilvania în funcție de reputație, experiență și istoric relevant în ceea ce privește obligațiunile.
Standardele europene MREL prevăd ca băncile să asigure permanent un nivel optim de fonduri eligibile MREL, distincte de depozitele clienților, care sunt garantate de Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare.
Grupul Financiar Banca Transilvania a încheiat anul trecut cu un profit net de 2,49 miliarde de lei, în creștere cu 23% față de 2021.
Contact pentru presă
Alte articole
19 DECEMBRIE 2024
18 DECEMBRIE 2024
13 DECEMBRIE 2024
Încă puțin
Tocmai am trimis un e-mail către tine. Confirmă abonarea prin click pe linkul din email.