Ai ajuns la finalul rezultatelor
Nu s-au gasit rezultate
Află acum

Banca Transilvania susține planurile investiționale ale companiei Antibiotice cu 67 de milioane de euro

COMUNICATE DE PRESĂ
21 mai 2026
TIMP DE CITIRE: 3 MINUTE
Banca Transilvania susține planurile investiționale ale companiei Antibiotice cu 67 de milioane de euro

Banca Transilvania susține planurile investiționale ale Antibiotice Iași, cel mai mare producător de medicamente generice cu capital majoritar românesc, printr-o finanțare de 67 de milioane de euro, destinată continuării dezvoltării a două proiecte esențiale pentru industria farmaceutică:

  • „Capacitate de producție, ambalare și depozitare produse sterile, soluții și topice”  este unul dintre cele mai importante proiecte de investiții dezvoltate de Antibiotice Iași în ultimii ani. Prin această investiție, compania își consolidează rolul strategic pe segmentul produselor topice și soluțiilor sterile atât la nivel național, cât și pe piețele externe, prin diversificarea portofoliului de medicamente esențiale destinate spitalelor. Proiectul contribuie la creșterea rezilienței sistemului de sănătate și la asigurarea disponibilității unor soluții terapeutice esențiale, cu impact direct în salvarea vieții oamenilor. Proiectul a fost demarat cu finanțare de la Băncii Europene de Investiții în România prin programul InvestEU și beneficiază inclusiv de fonduri nerambursabile acordate prin Ministerului Finanțelor.

  • Centrul de cercetare-dezvoltare INOVA a+ și noua unitate de producție a medicamentelor critice reprezintă o investiție strategică, cu impact major asupra securității sanitare a României și a Europei. Proiectul contribuie la consolidarea capacității României de a produce local medicamente critice, reducând dependența de lanțurile externe de aprovizionare și susținând obiectivele Uniunii Europene privind autonomia strategică în domeniul sănătății. Această investiție consolidează perspectivele de creștere pe termen lung ale companiei Antibiotice, prin dezvoltarea capacităților de inovare, extinderea portofoliului de produse și creșterea competitivității pe piețele internaționale. Proiectul are inclusiv o componentă de fonduri nerambursabile acordate prin Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin programul STEP (Strategic Technologies for Europe Platform).

Finanțarea marchează o nouă etapă în colaborarea dintre cele două companii și susține implementarea unor investiții cu impact strategic pentru industria farmaceutică din România.

Suntem onorați să susținem planurile de dezvoltare pe care Antibiotice le are, prin finanțarea unor proiecte strategice atât pentru companie, cât și pentru întregul ecosistem medical românesc. Această finanțare reconfirmă angajamentul Băncii Transilvania de a susține companiile-campion din România, care generează valoare, inovație și impact în viața oamenilor.

Cosmin Călin
Director Executiv Senior Companii Mari, Finanțări Structurate și Factoring
Banca Transilvania

Această finanțare consolidează capacitatea Antibiotice Iași de a accelera investițiile strategice și de a susține obiectivele de creștere pe termen lung, atât pe piața din România, cât și la nivel internațional. Parteneriatul cu Banca Transilvania reflectă încrederea în direcția noastră de dezvoltare și în potențialul companiei de a genera valoare sustenabilă pentru sistemul de sănătate, parteneri și acționari.

Ioan Nani
Director General
Antibiotice

Atât Banca Transilvania, cât și Antibiotice fac parte din indicele BET al Bursei de Valori București, care reunește cele mai tranzacționate 20 de companii listate la BVB. Colaborarea dintre sectorul bancar și cel farmaceutic, prin finanțări precum cea anunțată astăzi, accelerează investițiile într-un domeniu strategic pentru România, cu efect multiplicator în economie și în sistemul de sănătate.

Progresul paginii
0%
Premium mindset, cu beneficii pe măsură
Echipă dedicată, abonament cu beneficii exclusive și acces la portofoliu diversificat de investiții. 
Aplică acum
Premium mindset,  cu beneficii pe măsură
Abonează-te la noutăți
Te poți dezabona oricând dorești, află mai mult.
CONTACT PENTRU PRESĂ
Icon mail comunicare@btrl.ro
ALTE ARTICOLE