Firmele pot emite și trimite automat e-Factura către ANAF, prin BT Go
15 decembrie 2023 Timp de citire 3:00 minute
- Noua funcționalitate este o premieră în România, pentru o aplicație de banking.
- Banca Transilvania colaborează cu i-Tom Solutions, dezvoltatorul platformei FGO.
- BT Go are acum peste 25.000 de utilizatori.
BT Go are o funcționalitate nouă, în premieră pentru aplicațiile de banking: emiterea și trimiterea automată a e-facturilor către ANAF. Facilitatea ajută antreprenorii să se alinieze legislației Ro-eFactura, conform căreia, din ianuarie 2024, firmele trebuie să emită facturi electronice, care să ajungă direct în spațiul privat virtual (SPV) al ANAF.
Pentru integrarea acestei funcționalități, Banca Transilvania a ales să colaboreaze cu i-Tom Solutions, dezvoltatorul platformei FGO, cea mai utilizată soluție de facturare și gestionarea afacerii din România, cu peste 100.000 de utilizatori în prezent.
BT Go este mai mult decât o aplicație de banking. Este o aplicație de business, iar planul nostru este ca BT Go să devină cel mai util instrument digital pentru firme. Pe lângă funcționalitățile obișnuite – plăți, schimburi valutare, carduri – azi lansăm facturarea electronică și automatizarea e-facturilor. Avem în pregătire multe noutăți pe care le vom anunța periodic, declară Tiberiu Moisă, Director General Adjunct, MidCorporate & IMM, Banca Transilvania.
De la 1 ianuarie, toate firmele vor fi nevoite să folosească e-Factura, fiind obligatorie nu doar pentru facturile emise către persoane juridice, ci și pentru recepționarea e-Facturilor primite de la furnizori. FGO a automatizat complet integrarea cu e-Factura. Odată conectat contul SPV în FGO, utilizatorul poate activa trimiterea automată a e-Facturilor în SPV, la intervalul dorit după emitere. Astfel, e-Facturile se vor transmite în SPV fără altă acțiune din partea utilizatorului. Avem o rată de succes de 100% pentru încărcarea e-Facturilor în SPV datorită mecanismului automat pe care l-am creat pentru aceste situații. Tot în contul FGO se găsesc și statusul, recipisa de la ANAF, precum și e-Facturile primite de la furnizori, afirmă Valeriu Filip, fondator FGO.
Funcționalitatea lansată azi este gratuită timp de un an de la momentul abonării la GO e-Factura.
Soluții pentru antreprenori, în aplicația BT Go:
- Deschidere online de cont curent în lei și valută;
- Transfer de bani între conturi proprii și către partenerii de business;
- Vizualizare tranzacții și generare extrase de cont;
- Emiterea, plata facturilor și trimiterea acestora automată către ANAF;
- Încărcare documente - facturi, bonuri sau contracte;
- Acces la informații complete despre credite și posibilitatea de a genera graficul de rambursare;
- Blocare/deblocare carduri; modificare limite de tranzacționare a cardurilor;
- Înființare/desființare depozite clasice.
BT Go crește
BT Go a crescut ca număr de beneficiari și funcționalități, din iulie a.c., de la momentul lansării. Aplicația are acum peste 25.000 de utilizatori, însemnând peste 1.000 de companii noi înrolate în fiecare săptămână.
Contact pentru presă
Alte articole
19 DECEMBRIE 2024
18 DECEMBRIE 2024
13 DECEMBRIE 2024
Încă puțin
Tocmai am trimis un e-mail către tine. Confirmă abonarea prin click pe linkul din email.