Declarațiile oferite de Dan Dascăl, CEO BT Asset Management, publicației Financial Intelligence, cu privire la evoluția fondurilor de investiții și a pieței de capital în 2024 și 2025:
2024, un an foarte bun pentru piața de asset management
- În România, activele fondurilor de investiții au atins valori record, de peste 26 miliarde de lei, creșterea fiind de peste 30%, mult peste proiecțiile de la începutul anului.
- Contextul macroeconomic, bazat pe o creștere economică moderată și inflație în scădere, în care bursele de valori au performat, iar dobânzile s-au înscris pe un trend descendent – toate acestea au fost favorabile industriei fondurilor de investiții din România.
- 2024 a fost unul foarte bun și pentru BT Asset Management, activele cumulate se îndreaptă spre valoarea de 6 miliarde de lei și am ajus la un număr de peste 250.000 conturi de investiții, în creștere cu aproape 70% în acest an. Tot mai mulți investitori aleg soluții de economisire bazate pe investiții în fonduri, foarte mulți alegând ca investiția să fie făcută într-un mod recurent, cu o frecvență lunară. În continuare, majoritatea clienților preferă investițiile în fonduri cu venit fix datorită riscurilor reduse și veniturilor constante, însă tot mai mare de investitori aleg să facă investiții în fonduri de acțiuni, în topul preferințelor fiind fondurile bazate pe structura de indice sau cele cu investiții în domeniul tehnologic. Motivele acestor preferințe sunt multiple: securitatea, diversificarea riscurilor și potențialul de venituri pe termen lung.
- Tot în 2024, în octombrie, am achiziționat OTP Asset Management România. Aceasta va rămâne o companie de sine stătătoare, parte din Grupul Banca Transilvania, cu activitate în administrarea fondurilor de investiții alternative. Va avea o nouă identitate de brand și repoziționare pe piață prin gama de produse și servicii distincte.
- În ciuda unor fluctuații, Bursa de Valori București a arătat o tendință de creștere moderată, cu sectoare care au performat în anumite trimestre. Investitorii au fost mai selectivi, orientându-se către companii cu fundamente solide și perspective de dezvoltare pe termen lung. În același timp, titlurile de stat Fidelis, listate la BVB, au reprezentat o opțiune atractivă apentru investitori datorită siguranței, randamentelor competitive și accesibiltății.
2025 continuă tendințele din 2024
- Indicii BVB au potențial de creștere, dar nu trebuie să excludem nici perioade de volatilitate, în contextul schimbărilor economice locale și externe. Investitorii vor fi foarte atenți la măsurile economice care vor fi luate și la politicile monetare ale autorităților centrale care pot influența piețele financiare.
- Ne așteptăm ca emisiunile de obligațiuni de stat pentru populație să crească, având în vedere că acestea rămân o alegere solidă pentru investitorii care caută stabilitate și un venit pasiv. Așteptăm și alte listări interesante de companii private la BVB, care pot contribui la diversificarea și dezvoltarea pieței de capital.
- O reglementare clară și un dialog constant cu participanții la piață sunt esențiale pentru dezvoltarea sănătoasă a fondurilor de investiții și a pieței de capital, în ansamblu.
- Industria de asset management din România are un potențial mare de creștere, raportul investițiilor în fonduri de investiții raportat la PIB este unul foarte redus comparativ cu țările din regiune. Cu așteptări realiste pentru viitor și un cadru legislativ care să sprijine piața de capital, există potențial semnificativ de dezvoltare, oferind oportunități atrative pe termen lung pentru investitori.